Dormi mult și ajută-ți corpul să se regenereze

Până acum nu foarte mult timp nici eu nu eram chiar cel mai mare fan al dormitului și de foarte multe ori mă mulțumeam cu 4-5, maxim 6 ore de somn pe noapte și deși îmi era puțin greu în primele ore ale dimineții reușeam într-un final să-mi intru în ritmul cu care mă obișnuisem de atâta timp și să-mi fac treaba destul de bine.

Tactica asta a funcționat destul de bine câteva luni până la un moment dat când mă simțeam tot mai obosit și am început să mă îmbolnăvesc. O mare problemă la mine era și faptul că nu prea mâncam așa cum ar trebui fiindcă stând toată ziua în fața calculatorului și muncind cu plăcere nici foamea nu prea-și făcea simțită prezența așa că de multe ori treceau zile în care abia apucam să gust câte ceva.

Între timp ficatul meu își începuse procesul de autodistrugere, imunitatea mea cred că deja scăzuse mai jos de nivelul mării iar eu simțeam că a venit momentul în care trebuie să fac o schimbare în viața mea.

Așadar am început să dorm mult, adică 10 sau chiar 12 ore pe zi uneori timp de câteva luni până mi-am revenit și am mai scăzut puțin rămânând totuși la un program destul de ok pentru organismul meu. În tot acest timp renunțasem la tactica mea de a mânca extrem de puțin și mi-am făcut și un program alimentat bine structurat încât să îmi alimentez corpul cu absolut toate substanțele de care are nevoie. Ba mai mult m-am apucat și de sport și am reușit în câteva luni să-mi fac ordine-n viață și să trăiesc așa cum ar trebui.

Vă recomand să dormiți cât mai mult, în limita timpului disponibil, fiindcă pe timpul somnului organismul implicit celulele se regenerează cel mai repede iar asta e esențial pentru noi ca oameni.

Lasă un răspuns